Senioarea din Suedia
Acum mai bine de un an m-am lasat „prins” de „epidemia de Mauser” raspandita in cercurile de sportivi, vanatori si colectionari de doi buni amici, ‘Nea Viorel Burghel si ‘Nea Laurentiu Veliceasa. [Pentru cei care nu ii cunosc (inca) ‘Nea Burghel este armurierul de la UTI (denumita mai recent Defense Engineering) iar ‘Nea Veliceasa este un mare pasionat si colectionar de arme.]
Echipa era imbatabila: ‘Nea Veliceasa le gasea pe E-gun si ‘Nea Viorel intreba pe oricine intalnea in cale: „Nu te intereseaza un K(AR) 98?”. Si cum se pricepe sa le infrumuseteze, propunerea era greu de refuzat. Plus ca mai gasea unele si pe la noi pe piata, pe care, dupa ce le „prepara” de-ti era mai mare dragul, ti le prezenta drept ce erau – fiecare o bucata de istorie.
Mi-au placut Mauserele, dar voiam ceva mai special si intr-un calibru mai potrivit pentru tir decat 8×57, cu o precizie inerenta mai mare si recul mai usor.
Dupa studiul literaturii de specialitate germane, m-am decis pentru un Mauser suedez (Schwedenmauser), mai exact pentru o productie in licenta suedeza a modelului Mauser 1896, in calibrul 6,5×55 Swedish (precizarea este necesara pentru ca a existat si un lot de Schwedenmauser produse in Germania). Tehnic, diferenta nu e prea mare fata de K 98: acelasi sistem cu gheara extractoare lunga; inchiderea se produce insa doar cu doi pinteni inchizatori [Nota: nu am gasit terminus tehnicus in romana – trebuie sa imi procur un manual], lipsind cel de al treilea pinten de la K 98 (din partea din spate a chiulasei). A doua diferenta consta in calibru, 6,5×55 fiind vestit pentru precizie. De asemenea, reculul mai usor permite efectuarea unor serii de trageri mai indelungate decat cu K 98 – cel putin pentru un tragator amator, ca mine. In plus, un aspect practic: Suedia a fost neutra in ambele razboaie mondiale, astfel ca marea majoritate a Schwedenmauser-urilor nu a vazut frontul, fiind intr-o stare mult mai buna in general decat surorile lor germane.
Zis si facut: ‘Nea Veliceasa mi l-a licitat pe E-gun un Schwedenmauser produsa la Carl Gustafs Gevärsfaktori in Eskilstuna in 1917, l-am importat si ‘Nea Viorel mi-a infrumusetat-o bine de tot: patul, brunajul sistemului si al tevii, etc.
Datele tehnice sunt:
Masa: 3990 g
Lungimea tevii: 740 mm
Lungime totala: 1260 mm
Capacitate incarcator (intern): 5 cartuse – de alimentat utilizand o sina.
Cum evenimentele s-au suprapus cu implicarea intensiva in tirul dinamic cu pistolul, n-am ajuns sa trag cu suedeza.
Zilele acestea insa, profitand de vremea cea buna am scos suedeza in poligon. Facand rost de o munitie originala suedeza – de surplus, e drept, si cam vechiuta, am vrut sa incerc ce stie.
Mai exact, am vrut sa vad, obisnuit fiind in ultimii mai bine de 10 ani sa trag doar cu lunete (majoritatea foarte performante) si vizoare reflex (asa-numitele Red Dot), ce pot sa scot dintr-o catare si o foita intaltator reglabila pe verticala cu o scala pe care nu o cunosteam.
Si senioarea mi-a facut o surpriza deosebit de placuta: primele trei focuri au avut un grupaj de 44 mm la 100 de metri (masurati dinmijlocul celor mai indepartate doua orificii).
Sunt convins ca multe arme moderne s-ar mandri cu un asemenea grupaj.
Grupajul la 150 de metri s-a deschis la 160 mm, dar aceasta in conditiile in care trageam fara nici un punct de reper, ci, pentru ca nu cunosteam marcajele foitei inaltator, am folosit marcajul care s-a dovedi foarte precis la 100 de metri si am tintit pur si simplu la mijlocul bazei tintei.
Si toate acestea folosind o munitie mai in varsta decat tragatorul si cu un tragaci militar de acum aproape 100 de ani cu o cursa de vreo 40 mm, din care jumatate la vreo 2 kg.
Sunt convins ca, daca as fi avut un dioptru si cu o munitie match puteam scoate rezultate si mai bune. De aceea am si inceput sa caut un dioptru – de preferinta un Söderin.
Mesajul cel mai important este insa altul: sunt multe arme folosite pe piata (la noi sau mai ales in Germania) care, in ciuda varstei uneori deosebit de respectabile, trag deosebit de bine. Trebuie doar sa studiezi putin si sa ai rabdare sa gasesti una potrivita – sau sa-l rogi pe ‘Nea Veliceasa sau alt pasionat sa-ti gaseasca una.
Si ultimul: nu e nevoie de o (super)luneta ca sa produci un grupaj respectabil la 100 sau 150 de metri sau sa dobori porcul mistret. Trebuie doar sa-ti cunosti arma (respectiv sa tragi suficient de mult si des ca sa ajungi sa o cunosti). In epoca actuala tinem sa uitam acest lucru. Sau poate doar eu…
Voi reveni in curand cu vesti despre cum functioneaza Suedeza.
Sebastian Gutiu