Surorile si factorii
Iata-ne din nou, dupa o pauza cam lunga.
Obiectul acestui articol nu il va constitui un test comparativ intre doua pistoale diferite ci o comparatie intre doua versiuni diferite ale aceleiasi arme, in calibre diferite si factorii care ne-ar determina sa alegem una dintre versiuni.
Arma este una bine cunoscuta: CZ Tactical Sport. Versiunile: calibrele 9×19 respectiv .40 Smith & Wesson. Am ales aceasta arma pentru ca are un raport pret – calitate bun printre armele de serie produse in aceste doua calibre.
O arma buna in opinia noastra, cu multiple valente: de la tirul de precizie pana la cel dinamic. Astfel, este pe de o parte arma care a castigat Campionatul Romaniei la disciplina Pistol Calibru Mare in 2012 (in calibrul 9×19) si, pe de alta o arma des intalnita in Divizia Standard din IPSC. Din pacate, arma este prea grea pentru IDPA – sa vedem ce modificari vor aduce noile reguli in acest sens.
Arma in general este una bine balansata, care sta bine in foc, mai ales in 9×19. Linia de ochire este una foarte buna (caci este lunga). Aparatele de ochire nu sunt reglabile. In ipoteza utilizarii armei in disciplinele de precizie merita cantarita alternativa amplasarii unei foite inaltator reglabile.
Crosa este destul de voluminoasa, astfel ca cei cu maini medii si-ar dori o circumferinta ceva mai redusa (eventual prin schimbarea panourilor laterale ale crosei) pentru un mai bun control al reculului.
Reculul in general (vom reveni mai jos la diferenta intre calibre) este destul de controlabil, aceasta nu in ultimul rand datorita faptului ca (de altfel ca la majoritatea CZ-urilor) masa pieselor aflate in miscare in foc este tinuta la minim.
Si iata-ne ajunsi la obiectul articolului: daca ar fi sa alegem intre cele doua calibre (de exemplu pentru a concura in Divizia Standard a IPSC) de ce factori ar trebui sa tinem seama?
Primul factor de care ar trebui sa tinem seama este chiar factorul de putere. Dupa cum bine stiti in IPSC se diferentiaza intre factorul minor si cel major. In calibrul 9×19 aceasta arma se incadreaza in factorul minor (cu exceptia unei munitii speciale care ar putea atinge factorul major, care are insa mai mult o importanta teoretica, caci nu este de gasit pentru utilizatorul normal). In calibrul .40 S&W, arma se incadreaza in mod normal in calibrul major cu munitia de fabrica.
Diferenta este una foarte semnificativa, din punct de vedere al rezultatelor: un Charlie valoreaza patru puncte in major si doar trei in minor, un Delta trei in major si doar un punct in minor.
Daca este sa transpunem aceste aspect teoretice in practica arata cam asa: in cadrul unui Match de Nivel 3 (adica 18 stagii de o complexitate semnificativa) in Bulgaria rezultatul subsemnatului obtinut cu un Tactical Sport in 9×19 de 1318 puncte continea, pe langa 253 de Alfa, 29 de Charlie si 6 Delta. Daca pistolul ar fi fost in calibrul .40 S&W, aceleasi 29 de Charlie si 6 Delta nu ar fi adus un numar de 87 respectiv 6 puncte (deci un total intermediar de 93 de puncte) ci 116 respectiv 12 puncte (adica un total intermediar de 128 de puncte). Totalul general (presupunand ca am pleca de la acelasi numar de miss-uri (1) si greseli procedurale (3)) ar fi fost 1353 puncte. Diferenta pare a nu fi semnificativa: circa trei procente.
Aceste trei procente pot insemna ceva in IPSC destul de mult: daca diferente intre rezultatele competitorilor sunt mici sau foarte mici, aceasta distinctie putea insemna o inaintare in clasament.
Evident, aceasta concluzie poata fi trasa doar in conjunctie cu al doilea factor de decizie: antrenamentul.
Reculul in .40S&W este mult mai puternic decat in 9×19, mai ales in aceasta divizie, care nu are compensatoare de recul. Obtinerea aceluiasi numar de Alfa (pentru ca diferenta sa o faca doar numarul de Charlie si Delta) ca in exemplul de mai sus presupune stapanirea acestui recul.
Stapanirea presupune antrenament. Or, munitia pentru acest antrenament este mult mai scumpa in .40S&W decat in 9×19 (pretul de magazine este cu cam 75-80% mai mare). Ca sa nu mai mentionam accesibilitatea munitiei: atunci cand este de gasit (si nu se gaseste intotdeauna) munitia in .40S&W, este oferita intr-un singur tip – de obicei 180 grains flat nose. Daca este compatibila din punct de vedere al preciziei si functionalitatii cu arma (vezi rampa de urcare a cartusului, etc) in cauza este bine; daca nu – ghinion.
La numarul de cartuse necesar pentru a ajunge la un anumit nivel in IPSC, diferenta de cost este semnificativa.
La o prima vedere ar fi tentanta idea de a te antrena cu 9×19 si de a concura cu .40S&W. Acest lucru nu este cu adevarat fezabil – pe langa necesitatea de a avea doua arme, experienta arata ca timing-ul focului (adica timpul si efortul necesar de a repune arma pe tinta pentru un al doilea foc la double tap si, in general, timpul de reactie la recul si de a continua string-ul) este diferit intre cele doua calibre: 9×19 este mai usor de stapanit si are un timing mai redus.
Asadar, nu prea este fezabil sa te antrenezi cu 9×19 si sa concurezi cu .40S&W, cel putin nu peste un anumit nivel.
In final, as dori sa mentionez ca testele de precizie pe care le-am facut cu sprijinul UTI si al unor posesori de Tactical Sport in cele doua calibre au aratat ca nu exista diferente semnificative in privinta preciziei intrinseci a celor doua calibre (cel putin nu cu munitiile testate). Din cinci focuri trase de pe saculet la 15 metri au rezultat grupaje intre 40 si 70 de mm masurate intre centrele celor mai indepartate orificii (cu Magtech de 180 gr flat nose in .40S&W si cu S&B de 125 gr si Winchester de 125 gr ambele FMJ in 9×19) petru ambele calibre. Deschiderea minimal mai mare, in medie, a grupajelor cu .40S&W poate fi redusa odata ce tragatorul respective se obisnuieste cu calibrul.
Iata, deci, ca exista un numar de factori care influenteaza decizia de a alege un calibru sau altul, chiar pentru aceeasi arma.
Ramane ca fiecare tragator sa decida pentru el.
Sebastian Gutiu